COLEGIUL CENTRAL al
ANTRENORILOR de BASCHET


I.      Psihologia

 

1.1. Solicitările psihice ale sportivilor

            Factorii solicitării psihice sunt:

1.               Subiectul solicitat;

2.               Situația solicitantă;

3.               Conținutul solicitării

4.               Modalitățile de reacție și adaptare la solicitări.

 

1.               Subiectul solicitat – sportivul este considerat ca fiind în situație, într-un spațiu psihologice în care trebuie să se miște și în care întâlnește bariere pe care trebuie să le depășească.

            Subiectul dispune de patru dimensiuni care îi potențează capacitatea de a învinge dificultățile:

a)              caracteristicile sistemului psihic integral: somatic, psihic, comunicațional-social;

b)              gradul pregătirii specific-sportive, experiență acțional-motrică;

c)              stările psihice actuale sau momentane;

d)              capacitățile sau deprinderile de autoreglare.

            Caracteristicile acestea vor constitui capacitatea psihică a sportivului.

            Pregătirea specific sportivă constă, în principal, din stimularea potențialului de adaptare și din formarea capacității de execuție, după modele operaționale care conduc la deprinderi și obișnuințe.

            Stările psihice momentane reprezintă calitatea dispoziției, anticipărilor, motivației și aspirației.

            Calitățile, însușirile, aptitudinile și deprinderile psihice angajate în diferitele genuri de solicitări:

®             sexul, vârsta, aptitudinile psihomotrice și motrice;

®             capacitatea de lucru, de efort, de adaptare și refacere, deprinderile de reglare a efortului în raport cu starea proprie;

®             nivelul de pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică;

®             capacitățile cognitive – de căutare, recepție și prelucrare a informației, de relaționare a ei cu stocul memoriei de lungă și scurtă durată, de creativitate;

®             capacitățile conative – de stabilire rațională a scopurilor, de organizare a programelor de acțiune, de activare la nivel optim a capacităților, împreună cu deprinderile și obișnuințele de acțiune;

®             stabilirea comportamentelor motrice învățate și supraînvățate;

®             capacitățile de autoreglare de sistem: deprinderi de relaxare, antrenament mental, gândire pozitivă, concentrare, încredere în sine;

®             capacitățile de înfruntare a situațiilor dificile, de conflict, de risc;

®             nivelul motivațional și capacitatea de control a nivelului de aspirație;

®             trăsăturile de personalitate, ca activism, tărie de caracter, colaborare cu partenerii, sârguință;

®             nivelul stărilor psihice actuale;

®             caracteristicile de rezistență somatică-osteoarticulară și fiziologică-respiratorie, cardio-vasculară, metabolică, etc.

2.               Situația solicitantă

 

Clase de solicitări

SOLICITĂRI

(punct de vedere fenomenal)

1. Specifice/particulare ale tipului de sport

2. Comune tuturor sportivilor: sistemul de pregătire

3. Situaționale, ele depinzând de tipul de sport, tipul de competiție, gen de adversari

SOLICITĂRI

(punct de vedere decizional)

A. Previzibile

A.1. specifice, obișnuite, pentru care sportivul se pregătește în mod curent și dispune de deprinderi de „înfruntare”.

A.2. rare, pentru care sportivul se pregătește prin „anticipare”, „modelare”.

B. Imprevizibile

Surprind și provoacă tensiune, anxietate, blocaj psihic și alte dezadaptări. Pentru ele se formează „imunitatea” la surprize, prin tehnici particulare.

SOLICITĂRI

(punct de vedere acțional)

1. Subsolicitare, saturație, plictiseală.

2. Suprasolicitare, stres, supraantrenament.

Efectele solicitărilor se vor exprima sub formă pozitivă și negativă.

Efectele pozitive țin de însuși procesul dezvoltării, ca proces evolutiv.

Efectele negative privesc „consumul” sau „costul”, dezadaptările, oboseala sau surmenajul. Ambele forme au aspecte somatice-funcționale și psihice-comportamentale.


 

1.2. Aspecte operaționale ale concursului. Psihologia tacticii

            Tactica este activitatea prin care sportivul desfășoară toate posibilitățile sale tehnice, fizice, psihice pentru a dobândi rezultatele cele mai bune în condițiile și în fața unor adversari diferiți.

            Conținutul psihologic al tacticii constă din organizarea comportamentului în funcție de situațiile concrete și de pregătirea proprie a partenerilor și adversarilor.

            Pregătirea psihică tactică se manifestă prin priceperea pe care o dovedește sportivul de a-și prevedea și pregăti din timp acțiunile, prin capacitatea de a modifica planul acestor acțiuni, folosind și alte mijloace în raport cu condițiile concrete din timpul întrecerilor, precum și prin abilitatea de a sesiza din timp și dejuca intențiile adversarului.

            Sportivul trebuie să participe la concursuri în scopul dobândirii experienței, a deprinderilor de concurs, pentru a folosi unele acțiuni și procedee tactice în mod experimental și abia în al doilea rând pentru a obține anumite succese. În întrecerile sportive, gândirea celor care iau parte la ele se îndreaptă tocmai spre rezolvarea unor probleme în legătură cu mijloacele de ales pentru obținerea unui avantaj față de adversar (în puncte, acțiuni, teritorial, moral) care apoi duce la succes.

            Problemele tactice pot fi soluționate teoretic, înainte de concurs, prin alegerea mijloacelor tactice socotite ca indicate și includerea lor în planul tactic, după cum pot fi rezolvate chiar și în timpul întrecerii sportive. În prima situație, un rol important îl are stabilirea principiului sau schema de rezolvare și alegerea verigii de bază, centrală, care determină toate celelalte acțiuni.

            Planul tactic este concretizarea rezolvării problemelor tactice, așa cum apar ele într-un anumit moment, pe baza datelor de care dispun sportivul și antrenorul. Planul tactic este răspunsul la o problemă și el nu poate fi decât o presupunere, o ipoteză, care urmează a fi verificată în timpul întrecerii propriu-zise.

            Factori de care trebuie sportivul să țină cont în alegerea planului tactic:

1.               pregătirea proprie – fizică, tehnică, tactică, psihologică, care stabilește un anumit scop și, în funcție de el, și o tactică corespunzătoare.

2.               pregătirea partenerilor – care poate influența într-o direcție sau alta, planul tactic al sportivului.

3.               condițiile organizatorice – ale întrecerii, felul sistemului de disputare (eliminatoriu, turneu) precum și gradul dificultăților întrecerilor în diferitele întâlniri cu adversarii.

4.               condiții materiale ale întrecerilor (sala, terenul, lumina)

5.               particularitățile de pregătire ale adversarilor din punct de vedere tehnic, tactic, psihologic, experiența de concurs.

            Existența unui plan tactic bine alcătuit are ca efect orientarea gândirii sportivului încă de la începutul luptei sportive spre laturile esențiale ale acesteia, dirijarea ei spre rezolvarea elementelor de bază cu ajutorul concentrării atenției și efortului într-o anumită direcție.

            Aplicarea planului tactic începe prin tatonarea adversarului, în vederea verificării datelor

imaginate despre el, care au stat la baza alcătuirii acestui plan. În același timp, sportivul încearcă să nu se lase prins în capcana întinsă de adversar.

            Un alt element important în aplicarea planului constituie verbalizarea acțiunilor. Sportivul pronunță în gând acțiunile pe care vrea să le efectueze, cuvintele fiind stimuli puternici în mobilizarea capacității lui de luptă.


1.3. Antrenamentul mental. Etapele formării imaginilor mentale

            Formarea imaginilor mentale poate antrena fiecare simț în parte și pe toate la un loc, simțurile vizual, auditiv și kinestezic fiind extrem de importante pentru activitatea sportivă.

            Cele mai importante etape în formarea imaginilor mentale sunt:

a)              creșterea gradului de conștientizare a proceselor senzorial-perceptive (a ceea ce vede, aude și simte sportivul);

b)              creșterea gradului de intensitate a imaginilor mentale;

c)              creșterea gradului de control asupra imaginilor mentale.

 

a)              Creșterea gradului de conștientizare a experiențelor senzoriale și emoționale, determină și perfecționarea imaginilor mentale ale sportivului. Cu cât sportivul vede, aude și simte mai mult, cu atât este mai conștient de stările și de emoțiile sale. Conștientizarea de către sportiv a pozițiilor corpului, a mișcărilor segmentelor în diferite planuri, a vitezei deplasărilor, se poate îmbunătăți prin direcționarea atenției acestuia către elementele cheie ale mișcării (prin verbalizare, cu ajutorul antrenorului), prin încetinirea ritmului de execuție sau prin vizionarea de către sportivi a execuțiilor sale filmate.

b)              Creșterea intensității imaginilor mentale se realizează prin exersarea acelor simțuri care joacă un rol important în sport, imaginile mentale fiind construite pe baza tuturor percepțiilor senzoriale. De aceea, utilizarea tehnicilor video (pe bază de imagini) în pregătirea sportivilor, sunt eficiente doar dacă induc și senzațiile kinestezice asociate mișcării și nu doar pe cele vizuale. Conform mai multor autori, intensitatea imaginilor mental crește atunci când și factorul emoțional este prezent în timpul imaginării.

c)              Creșterea controlului asupra imaginilor mentale se realizează pentru a spori capacitatea sportivului de a manipula/utiliza aceste imagini, în scopul producerii rezultatului dorit. O minte productivă manipulează, modelează și direcționează imaginile spre scopul urmărit, astfel încât sportivul să se reprezinte în situații cu finalitate pozitivă, care să-i determine creșterea încrederii în propriile forțe. Dincolo de orice considerente de natură teoretică, tehnicile de formare a imaginilor mentale pot fi îmbunătățite prin exercițiu, prin practicare sistematică, în anumite condiții.

            Condiții pentru buna însușire a tehnicilor de formare a imaginilor mentale:

§     alegerea mediului corespunzător (pentru începători o atmosferă de calm și liniște, iar pentru sportivii avansați, o ambianță cât mai apropiată de cea competițională);

§     starea subiectului să fie aceea de atenție relaxată (sportivul să fie relaxat la nivel corporal, musculatura să fie destinsă, iar activitatea cerebrală să fie concentrată asupra activității de îndeplinit);

§     motivația subiectului este bine să fie una intrinsecă;

§     atitudinea subiectului să fie în concordanță cu așteptările acestuia;

§     cheia perfecționării tehnicilor de imaginare este practicarea lor sistematică și constantă;

§     sportivii vor exersa atât imaginile mentale ale execuției sportive, cât și rezultatele acesteia.

 

Antrenamentul mental

            Antrenamentul mental oferă o modalitate eficientă și intesivă de exersare a actelor motrice „în reprezentare”, pe măsură ce sportivii își „schițează” planurile mentale de execuție a mișcărilor. Avantajele acestei forme antrenament sunt durata scurtă de practicare, evitarea oboselii fizice și eliminarea riscului de accidentare a sportivului. În plus, antrenamentul mental se poate efectua aproape oriunde și oricând, constituind o continuare nesolicitantă a antrnamentului concret, practic. Antrenamentul mental determină reducerea volumului de repetări în antrenament și totodată, creșterea calității acestora. Antrenamentul mental poate fi practicat în procesul de învățare a actelor motrice, în corectarea actelor motrice deja învățate sau în perfecționarea execuțiilor globale, de ansamblu.

            Imaginarea mentală practicată sistematic de către sportiv, determină în plan psihologic:

·                 o mai bună conștientizare;

·                 disciplinarea gândirii;

·                 creșterea capacității de concentrare;

·                 îmbunătățirea memoriei motrice;

·                 stimularea creativității;

·                 dezvoltarea autocontrolului;

·                 reducerea emoțiilor stresului;

·                 diminuarea anxietății competitiționale;

·                 formarea unor atitudini pozitive, constructive.

            Această formă de antrenament se bazează pe capacitatea sportivilor dobândită prin instruire și exersare, de a conștientiza propriile acțiuni și este o componentă importantă a conceptului de antrenament total.

            Recomandări pentru practicarea antrenamentului mental:

Ø    se recomandă să se efectueze în alternanță cu antrenamentul propriu-zis, pentru o mai bună influențare și un control reciproc al efectelor produse;

Ø    sportivii trebuie să aibă un nivel satisfăcător de însușire a mișcărilor și acțiunilor și, de asemenea, o bună capacitate de concentrare;

Ø    durata ședințelor să fie între 5 și 10-12 minute zilnic, la câteva ore după efectuarea antrenamentului propriu-zis și să se desfășoare în condiții corespunzătoare de confort;

Ø    pentru fiecare ședință, trebuie să se precizeze secvența/secvențele de mișcare, asupra cărora se va concentra atenția sportivului;

Ø    în antrenamentul practic se recomandă să se verifice corectitudinea și valoare celor imaginate;

Ø    dacă sportivul și-a însușit elementele tehnice vizate la un nivel superior, se poate trece la utilizarea mai extinsă a antrenamentului mental, acestuia atribuindu-se treptat, aceeași pondere ca și pregătirii fizice spre exemplu.

 

1.4. Stresul și epuizarea la antrenori

            Rezistența afectivă și personalitatea antrenorilor sunt greu puse la încercare: adesea criticați, zdrobiți în cazul înfrângerilor, adulați în cazut victoriilor, judecați tot timpul, statutul de antrenor nu este câtuși de puțin confortabil.

            Situații care pun îl pun pe antrenorul de performanță într-o postură cât se poate de dificilă:

§     solitudine în luarea deciziilor importante „în direct”, contratimp;

§     absența vieții afective personale în perioadele competiționale;

§     tensiunile ivite în relațiile cu factorii de conducere, cu jucătorii;

§     comentariile subiective ale reprezentanților mass-media;

§     dramatizarea și exagerarea importanței unor competiții, etc.

            Cei mai stresanți factori pentru antrenori sunt:

Categoria

Frecvența de apariție

a.               Lipsa de respect din partea sportivilor

47,8%

b.               Lipsa de comunicare a sportivilor

20,7%

c.               Lipsa de apreciere din partea persoanelor din adminisrație

14%

d.               Aplicarea unor strategii incorecte

9%

e.               Lipsa de apreciere din partea publicului

6,5%

f.                Grad de competență scăzut în comparație cu alți antrenori

4%

g.               Lipsa de apreciere din partea sportivilor

3%

 

            În consecință, nu imperativul performanței sau nivelul competenței profesionale, ci relația conflictuală, disfuncțională cu sportivii și incapacitatea de a-i motiva pe aceștia, determmină în cea mai mare măsură epuizarea antrenorilor și abandonarea profesiei.

            Cele mai susceptibile victime ale epuizării sunt antrenorii rigizi și inflexibili, care nu se adaptează la schimbări, au obiective nerealiste și un stil de lucru ales necorespunzător, incompatibil cu atitudinile sau cu așteptările sportivilor.

                                                             Armonia echipei – o condiție a eficienței sale

            Activitatea de antrenor nu are nimic de-a face cu simpla memorizare a unor tehnici și dezvoltarea unor planuri de joc. Este o activitate centrată e oameni, pe sincera preocupare față de aceștia și pe mobilizarea lor.

            Exercitarea autorității antrenorului (bazată pe competență, responsabilitate și credibilitate), se constituie în energia de bază, necesară inițierii, desfășurării și finalizării cu succes a acțiunilor grupului/echipei de sportivi, prin intermediul cărora performanțele visate pot deveni realitate.

            Stilul de conducere și tehnicile de comunicare (prin intermediul cărora antrenorul se va adresa în mod adecvat sportivilor, va ști să îi asculte, să-i consoleze sau să-i încurajeze).

            Un bun antrenor poate parcurge o serie de etape, de la o extremă la alta: de la puternic autoritar, la autoritar energic și apoi la stilul democratic, care semnifică flexibilitate, adaptabilitate, acceptarea ideilor altora, împărtășirea responsabilităților cu antrenorii secunză și cu jucătorii, etc. Nuanțele și combinațiile stilurilor sunt alese în funcție de situațiile concrete din teren și de caracteristicile executanților:

®             pe teren, în criză de timp, se impune stilul puternic autoritar în luarea deciziilor;

®             stilul de conducere va fi în mai mare măsură autoritar în cazul sporturilor de echipă și mai puțin autoritar pentru sporturile individuale;

®             sportivii mai puțin talentați au nevoie de un lider sigur de el, tehnic, eficient, în timp ce sportivii foarte talentați au nevoie în primul rând de sprijin sufletesc și de evitarea tonului de comandă;

®             un grup numeros necesită o autoritate mai puternică, în timp ce pentru un grup mai restrâns se cere o autoritate moderată.

            O bună comunicare este legată de capacitatea de empatie a liderului. Empatia se bazează pe o bună cunoaștere a sportivilor, pe tratarea diferențiată a acestora, pe acceptarea schimbărilor de atitudine sau chiar de comportament dacă este cazul.

            Alte calități ale liderilor eficienți sunt: autocontrolul, perseverența, punctualitatea, perfecționismul, flexibilitatea și pragmatismul, un mod impetuos, curajos de a acționa, stimă de sine ridicată și respectul acordat celorlalți.

            Antrenorul trebuie să dețină o filosofie proprie de viață corespunzătoare, conform căreia să transmită sportivilor valori profesionale adecvate, sprijinindu-i în formarea propriului sistem de valori: concepția depre lume și viață, idealuri și convingeri, atitudini, etc.

            Un alt element important ce creează premisele succesului este ambientul, climatul din cadrul echipei, care alimentează psihicul sportivilor prin:

·                 dezvoltarea mentalității de învingător;

·                 insuflarea entuziasmului prin încrederea în reușită;

·                 cultivarea devotamentului și a spiritului de echipă;

·                 manifestarea unor reacții adecvate/echilibrate la victorie sau înfrângere;

·                 acordarea pe merit a recompenselor.

            La polul opus și cu efecte destabilizatoare pentru sportivi se sitează atmosfera tensionată, ostilă din sânul echipei, indusă de comportamentul unui antrenor care aduce critici multe, nefondate și care în mod constant, provoacă sau întreține conflicte, practică un control exagerat, provocând trăiri negative, sentimente de inutilitate, de frustrare, de neputință, cauze dese ale eșecului sportivilor în teren.

            Când apar problemele între membrii unui grup sportiv, antrenorul dar și fiecare sportiv în parte, trebuie să facă eforturi în acest sens:

o       să-și dezvolte deprinderea de a comunica cu ceilalți, de a-și exprima sentimentele sincer, deschis și constructiv, dar și de a fi un bun ascultător atunci când este cazul;

o       să încerce să-și ajute colegii ori de câte ori este cazul, dar și să primească ajutorul atunci când acesta i se oferă;

o       să încerce să-și stăpânească emoțiile cât mai bine pentru instalarea unei atmosfere de calm în echipă și să încerce să exercite o influneță pozitivă, încurajatoare, atunci când rezultatele sunt mai puțin satisfăcătoare.

            Sugestiile pentru sportivi sunt:

ü    încearcă să îți cunoști cât mai bine coechipierii;

ü    vorbește cu colegii ori de câte ori ți se oferă ocazia;

ü    ascultă-ți colegii atunci când îți împărtășesc problemele lor;

ü    străduiește-te să te înțelegi bine cu colegii printr-un comportament adecvat;

ü    asumă-ți responsabilitatea de a face tot ceea ce-ți stă în putere, pentru a face lucrurile să meargă;

ü    încurajați-vă reciproc;

ü    acceptă faptul că ceilalți sunt diferiți;

ü    include pe toată lumea în activitățile grupului;

ü    arată-le celorlalți că îți pasă!

Modalități de rezolvare a conflictelor

            Dacă există dorința de a colnucra, de a împărtăși cu ceilalți experiențe proprii, idei, strategii, atunci echipa va fi din ce în ce mai unită și va evolua tot mai bine. Pentru început, toți membrii aceluași grup, antrenori și sportivi pot începe prin a răspunde la o serie de întrebări:

·                 Care este principalul motiv pentru care participi la antrenamente?

·                 Dacă un aspect ar trebui schimbat în desfășurarea antrenamentelor, care ar fi acela?

·                 Există un lucru pe care antrenorul sau colegii ar putea să îl facă pentru ca tu să te simți mai bine la antrenamente? Dar în competiții?

·                 Ce anume ar putea determina ca locul în care se desfășoară antrenamentele să fie mai atractiv, iar pregătirea să fie mai placută?

·                 Ce face antrenorul când este în cea mai bună dispoziție?

·                 Ce face antrenorul când este în cea mai rea dispoziție?

·                 Care sunt cele mai bune lucruri pe care reușești să le faci în sportul pe care îl practici?

·                 Care sunt două lucruri din viața ta, pe care le faci cu o plăcere deosebită?

            Răspunsurile la aceste întrebări pot furniza informații utile cu privire la gradul de implicare a membrilor echipei în activitatea de performanță, despre scopurile pe care aceștia le au în comun, despre lucrurile care le fac cu plăcere sau cele care îi deranjează, despre măsura în care se simt înțeleși, apreciați sau dimpotrivă ignorați, despre problemele cu care se confruntă. Antrenorii acelor echipe în care comunicarea nu este eficientă și în care nu se lucrează în armonie și calm și implicit rezultatele întârzie să apară, sunt sfătuiți de către specialiști să adopte „în trepte” o serie de atitudini pozitive, care să determine în timp, schimbările dorite.

            Seturi de acțiuni pentru antrenor:

a)              Rămâneți calm, indiferent de ce se întâmplă – nu ridicați în nici un caz tonul. Arătați că sunteți într-o permanentă bună dispoziție. Spuneți sportivilor ce este bine în evoluția lor, apoi corectați într-un mod constructiv ceea ce nu este bine. După ce ați făcut corecțiile necesare, motivați pe scurt. Spuneți ceva pozitiv, chiar dacă nu are legătură cu antrenamentul.

b)              Faceți comentarii pozitive, la fiecare ocazie care vi se oferă. Râdeți din când în când, relaxați-vă. Dați sportivilor instrucțiuni detaliate și încurajați-i. Spuneți sportivilor ce au făcut bine în antrenamentul din ziua respectivă. Spuneți tuturor „Rămas bun!” și plecați mulțumit de pe teren.

c)              Salutați-vă sportivii când sosiți la sala sau terenul de antrenament. Arătați că vă pasă și că doriți ca fiecare sportiv să fie prezent. În cursul antrenamentului, adresați-vă separat, fiecărui sportiv. Arătați că apreciați contribuția fiecărui sportiv, la evoluția bună a echipei. Ascultați cu atenție intervențiile sportivilor atunci când acestea vizează bunul mers al echipei. Exprimați-vă satisfacția ori de câte ori echipa realizează un progres.

            Sfaturi de acțiune pentru sportivi:

a)              Zâmbește și salută pe toată lumea când ajungi la teren sau la sală. Oprește-te, privește și ascultă când antrenorul te corectează. Fă eforturi pentru a reuși cât mai bine. Fii tot timpul atent, gata de acțiune. Astăzi ajută-ți unul dintr colegi cu un sfat, o idee. Dacă antrenorul sau unul dintre colegi ți-au fost de ajuor, mulțumește-le.

b)              Arată-ți mulțumirea și fă-i și pe alții să se simtă mulțumiți de reușitele echipei. Întreabă-ți antrenorul ce anume trebuie să faci pentru ca un exercițiu să îți iasă bine, apoi încearcă să aplici. Concentrează-te 100% pe ceea ce ai de făcut astăzi, acum. Urmărește-ți un coleg în timpul jocului și spune-i că îl apreciezi pentru reușitele sale. Dacă unul dintre colegi se descurajează, ajută-l să se mobilizeze. Spune-i antrenorului că încurajările sale te stimulează să muncești mai mult și mai bine.

c)              V. Antrenamentul mental


Pentru licenta ``A``  cursuri si video  http://old.ccabaschet.ro/Licentiere_licenta_A.html

Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată.