COLEGIUL CENTRAL al
ANTRENORILOR de BASCHET

I.      Cei 4 „A” ai performanței

 

           Cele 3 aspecte ale activității de pregătire:

1.       atenția acordată selecției după criterii genetice;

2.       creșterea preocupării pentru optimizarea activității psihologice și de instruire-educare;

3.       importanța pregătirii la vârstă timpurie.

       Factorii determinanți ai performanței:

1.       somatic

2.       motric

3.       psihic

1.1. Aptitudinile

În sport se pune accent foarte mare pe aptitudinile motrice, fiind considerate baza preponderentă a activității motrice în performanță. Întreaga funcționalitate motorie este conudsă conștient de instanțele psihice superioare și, ca în toate sporturile, inteligența, motivația, echilibrul afectiv, controlul și efortul voluntar sunt absolut indispoensabile.

Astfel, de câte ori vom vorbi despre aptitudini, vom avea în vedere complexitatea și varietatea componentelor de ordin somatic, fiziologic, psihologic, care conferă un nivel superior comportamentului sportivului. Fondul genetic este reprezentat de predispozițiile individului care sunt constituite din particularitățile de organizare anatomico-fiziologică și psihică. Aceste predispoziții vor fi actualizate în aptitudini cu atât mai mult cu cât vor întâlni condiții de instruire și educare necesare dezvoltării lor superioare. O „ureche fină” nu va duce neapărat la formarea unui muzician, tot așa cum viteza nativă nu va avea ca rezultat formarea unui sprinter, dacă individul nu va avea condiții favorabile de mediu sau de exersare.

Performanța sportivă este dependentă de nenumărate aptitudini, nu numai din sfera psihică, ci și de ordin somatic și fiziologic-nervos.

 

Tabel 1. Schema de ansamblu a aptitudinilor performanțiale în sport

 

 

 

 

 

Determinare genetică

 

 

 

 

 

 

 

Aptitudini implicate în performanța sportivă

Somatice: înălțime, greutate, tip somatic, tip de fibră musculară

Funcționalitate: tip de activitate nervoasă superioară, capacitate vitală

Biochimice: tip de metabolism, capacitate de refacere

General motrice: capactitate de învățare, rezistență la factori perturbatori, capacitate de mobilizare a energiei, capacitate de regenerare psihică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Determinare de mediu (paratipică)

Psiho-motrice: coordonare generală, segmentară, echilibru static și dinamic, schemă corporală, lateralitate, ambidextrie, tonus muscular, percepții spațio-temporale. viteza de reacție, de repetare, de anticipare, sincronizare

Motrice: viteză, rezistență, forță, mobilitate

Psiho-intelectuale: vigilență, atenție, concentrare mentală, gândire, imaginație, memorie, anticipare, decizie

Psiho-afective: echilibru afectiv, rezistență la stres

Psiho-reglatorii voliționale: efort voluntar, perseverență, rezistență la durere

 

Se desprind cinci aspecte teoretico-practice:

1.   Performanța sportivă presupune selectarea sportivilor supradotați somatic, fiziologic, energetic, motric și psihic.

2.   Selecția trebuie să-ți fixeze critierii și indicatori de evaluare a aptitudinilor în funcție de tipul de sport și de caracteristicile de solicitare la care este supus sportivul.

3.   Antrenorii experimentați cunosc faptul că aptitudinile au o dinamică proprie de dezvoltare, de la copilărie la adolescență și tinerețe și că diferențele în nivelul lor de dezvoltare-maturizare au chiar aspect individualizat.

4.   Analiza atentă a sistemului aptitudinal și a modalităților sub care el se obiectivizează în comportamentul sportivilor este hotărâtoare pentru conducerea cât mai exactă, științifică, a procesului de pregătire și dezvoltare a personalității lor.

5.   Întrucât selecția este un proces continuu, cunoașterea cât mai reală a aptitudinilor se obține prin coroborarea rezultatelor măsurătorilor prin probe și teste cu cele ale observației pedagogice a comportamentului sportivului și cu dinamica performanțelor în sportul respectiv.

Având în vedere că la vârsta copilăriei și adolescenței, aptitudinile și, mai ales, trăsăturile de personalitate nu sunt încă definite, psihologul și antrenorul vor urmări să descopere la copii selecționabili în special existența motivației pentru performanță și dorința de victorie, manifestate prin ambiția de a fi printre primii, pasiunea, râvna în antrenament, combativitatea în joc, etc.

Psihodiagnoza este orientată, nu decisivă, întrucât performanța sportivă depinde și de alți factori (biologici, de pregătire fizică, tehnică).

 

1.2. Atitudinile

 

Atitudinile sunt componente structurale ale personalității umane, rezultate mai ales din educație și influențe sociale.

Caracteristica principală este constituită din disponibilitatea relativ constantă și organizată a sistemului psihic uman de a percepe și judeca realitatea și de a reacționa într-un anumit mod la aceasta.

Ce rol au atitudinile în viața omului?

- sub influența factorilor sociali, educaționali și auto-educaționali au rol sau funcții de evaluare, simțire și acționare formând influențarea dinamică și direcționare a comportamentului.

            Felurile atitudinilor:

a)   postura corporală, ca poziție preoperatorie a corpului sau ca expresie semnificativă.

b)  opinia – ca modalitate de a înțelege și exprima unele idei: „luarea de poziție” față de fenomene sau persoane.

c)   caracteristică a exercitării voluntarea a unui rol ca răspuns la o situație: conștiincios, încordat – degajat, tolerant – sever, conciliator.

d)  caracteristică constantă și involuntară a exercitării rolului în situații date – agresiv, amenințător, critic,  democratic, comprehensiv, descurajant, etc.

e)   predispoziție generală de a adopta o anumită poziție sau o anumită judecată.

          

Exemple de atitudini:


 dominanță

 agresiv

 afirmare

 ordonat

 activism

 responsabil

 hotărâre

 conștient și încrezător

 control emoțional

 respect pentru autoritate

 răbdare fizică

 nevoie de schimbare

 încredere în sine

 tărie de caracter

 flexibilitate

 acceptarea și asumarea riscului

 stăpânire de sine

 


 

Fiecare individ este caracterizat de un complex de atitudini proprii, cu structuri și stabilitate diferite. Tot în sistemul atitudinal includem și motivația, cărei triplă determinare bio-psiho-socială o apropie de atitudinile fundamentale ale omului – ea fiind un sistem de mobiluri interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conștiente sau inconștiente, simple tendințe biologice sau idealuri abstracte.

Ca tip didactic, atitudinile sunt împărțite în:

a)   cognitive;

b)  afective;

c)   conative (motorii).

Atitudinile de tip cognitiv se exprimă în procesele perceptive, ca stări de așteptare și prevedere (anticiparea).

Exemplu:  cunoscând adversarul, putem să ne pregătim și să percepem tocmai acele acțiuni pe care le dorim prin care îl putem contracara. Anticiparea devansează desfășurarea lanțului de acțiuni când acestea sunt relativ stereotipe și va fi ușor întârziată când adversarul este creator, imprevizibil.

Gândirea tactică poate fi influențată de anumite idei preconcepute despre adversari și despre sine, de preferințele de alegere a direcțiilor de angrenare specifice individualității proprii sau de preferințele de organizare a acțiunilor de tip „decizie statică”.

Ideile preconcepute, prejudecățile și preferințele pot influența negativ procesele de prelucrare a informației și tipul de decizie. În concluzie, în efortul de cunoaștere a adversarului și chiar a propriilor caracteristici trebuie să încercăm să fim cât mai obiectivi, chiar dacă analiza nu ne satisface.

Atitudinile evaluative cuprind în plus, aspecte privitoare la întreaga activitate sportivă și nesportivă a individului, echipei sau colectivității. Pentru sportivi se pune problema unui mod de evaluare a tendințelor, deciziilor și conduitelor proprii, construit în baza unui sistem de valori corect elaborat, acesta fiind rezultatul unui proces educativ științific. Sportivul se evaluează pe sine, își evaluează colegii, emite păreri despre conduitele antrenorului, se întreabă „dacă merită sau nu” să facă sacrificii în pregătirea sportivă.

Un alt rol fundamental îl are familia, colectivitatea sportivă, anturajul în care sportivul își petrece timpul liber, mijloacele de informare, etc.

Atenție deosebită vom acorda:

Ø formulării clare pentru noi și sportivi a obiectivelor educaționale cognitiv-afective privind concepția despre lume și viață, convingerile patriotice, activismul social;

Ø asigurării conținutului și organizării activității școlare, profesionale, sportive și de timp liber, pentru ca acestea să aibă efectele educaționale depline;

Ø luptei împotriva prejudecăților, superstițiilor și altor atitudini neștiințifice, care reduc elanul sportivilor și îi scot din lupta pentru calitatea performanței.â

Ø asigurării ambianței sociale propice dezvoltării trăsăturilor pozitive de caracter ale sportivilor.

Atitudinile în structura personalității se exprimă în 3 tendințe:

a)   față de lucruri: achiziție, distrugere, construire;

b)  față de alții: dominare, supunere, agresiune, autonomie, punere în valoare, căutarea sprijinului altuia, nevoia de a fi iubit, ajutorarea altuia;

c)   față de sine: de a risca sau nu propria persoană, de pefecțiune, de a se impune, sentiment de inferioritate.

 

1.3.  Antrenamentul

Antrenamentul este mijlocul principal de pregătire a sportivului pentru competiție și pentru realizarea performanței, dar numai antrenorii și unii sportivi știu cât este de complicat procesul pregătirii și câte cerințe se ridică pentru realizarea caracterului științific. Antrenamentul se prezintă ca o realitate foarte complexă de condiții, stimuli, strategii, tehnici și metode prin care se urmărește în principal:

1.   dezvoltarea maximală a capacității integrale de performanță a sportivului;

2.   pregătirea sportivului pentru reușită performanțială deplină în concurs;

3.   dezvoltarea armonioasă a personalității socio-morale a sportivului, ca cetățean util și după încheierea activității competiționale.

Antrenamentul va determina obținerea performanței maximale numai cu condiția să fie total și condus după cele mai recente orientări ale științei sportului. Științele tehnice revoluționează materialele, echipamentele, aparatele, baze sportive, sistemul informațional, arbitrajul, etc. Ele au pătruns, asociate cu cibernetica și tehnologia didactică modernă, în asistarea pregătirii sportivilor, prin calculator sau simulator. Tot ca un pas înainte, poate fi considerat și transferul de tehnologii din alte domenii în cel al sportului. S-au preluat și adoptat hipnoza și sugestia hipnotică; se aplică tot mai mult antrenamentul mintal și se acordă atenție regulilor „antrenamentului invizibil” cu rol psihoigienic. Refacerea sportivilor se realizează nu numai pe căi biologice, ci și psihice și psihoterapeutice.

Antrenamentul este în esență, o solicitare a sistemului psihocomportamental al sportivului, dublat de solicitarea relațiilor psihosociale în cadrul echipelor și grupurilor.

Antrenorul va trebui:

1.   Să organizeze sistemul de stimuli-solicitări corespunzător obiectivelor, naturii subiecților și condițiilor pedagogice-materiale-organizatorice;

2.   Să influențeze structura de personalitate a sportivului, mai ales din punct de vedere atitudinal, pentru ca acesta să devină atât colaborator al antrenorului, cât și subiect al autoeducației.

Antrenamentul se prezintă ca o activitate care stimulează și mediază trecerea de la aptitudini și atitudini timid exprimate, la capacități și convingeri ferme, la conduite psihocomportamentale stabile și eficiente.

Sugestie adresată antrenorilor: este recomandabil să acordați egală atenție datelor biologice, psihologice, sociologice și de conducere științifică și să încurajați integrarea lor într-o concepție unitară, proprie și adecvată particularităților grupului pe care îl antrenați.

 

1.4. Ambianța

Din punct de vedere psihocomportamental, relația de echilibrare dintre individ și ambianță are un dublu caracter:

Ø asimilare – ca proces de transformare a elementelor externe în componente interne prin intermediul unor scheme sau montaje operaționale;

Ø acomodare – ca adaptarea a organismului la cerințe particulare ale mediului.

Mediul material-tehnic – produs al muncii și creației, are o deosebită însemnătate în realizarea performanțelor sportive:

- ca motivație, aspirație și creație de noi condiții, pe baza anticipării efectelor favorabile, pe de o parte, și ca satisfacție dată de noua calitate obținută, pe de altă parte;

- creșterea caracterului științific al alimentației sportivilor, după tipul de efort, tipul de metabolism, etapa de pregătire, particularități individuale, obiceiuri, tradiție;

- amplificarea preocupărilor și realizărilor în direcția susținătorilor de efot;

- folosirea pe scară largă a factorilor naturali (lumina, radiațiile, apele cu efect terapeutic, nămolurile, altitudinea, etc.) în stimularea capacității și energiei psihofizice și în refacerea și recuperarea sportivilor;

- perfecționarea diferitelor amenajări destinate sportului – progresele înregistrate în performanță, datorită îmbunătățirii suprafețelor de joc (tenis, baschet, handbal);

- perfecționarea materialelor și echipamentelor;

- introducerea tehnicilor electronice și a informaticii în programare, evaluare;

- apariția unor sporturi noi ca urmare a inventării sau perfecționării aparatelor.

Mediul social este factorul cu cea mai mare influență asupra vieții individului și mai ales asupra dezvoltării personalității sale. Ambianța socială este constituită din sistemul foarte comlex al interrelațiilor individuale cu societatea, al instituțiilor și organizărilor grupale, ale factorilor istorici, al modelelor culturale, al normelor și valorilor sociale.

Determinantele de tip social ale performanței:

§  familia – are rolul de a pune bazele formării personalității individuale, influențând hotărâtor și cariera sportivă, prin stimularea sau frânarea interesului și motivației. Influența tatălui este mai mare decât a mamei în orientarea copiilor spre sport.

§  școala – a fost și va rămâne principalul factor al formării intelectuale, afective și fizice a elevilor, atât prin educația generală și profesională, cât și prin cea de tip sportiv, în lecțiile de educație fizică.

§  mediul sportiv – echipa/clubul căruia aparține copilul sau adolescentul îi influențează atât comportamentele psihosociologice de statut, rol, relații preferențiale, cât și cele de ordin organizatoric și cultural.

Mediul sportiv este considerat ca o lume aparte, cu un sistem de valori propriu.

            Empatia se formează concomitent cu creșterea autonomiei și independenței în acțiune.

Pe traseul spre performanță, sportivul trece din ambianța familiei și a clubului, în ambianța federației și a sistemului specific competițional. Pe măsură ce devine performer se îndepărtează de mediul cultural al celor din aceeași generație, pentru a trăi în mediul restrâns sportiv. Mediul sportiv este alcătuit din organizațiile sportive – federațiile de specialitate și din „actorii” domeniului: antrenorul ca element cardinal, echipa de tehnicieni – medic, psiholog, administrator – cu rol important, la care se adaugă jurnaliștii. Calitatea climatului psihologic asigurat de acest mediu are un rol însemnat în reușita sportivă.

Climatul sportiv este constituit din ansamblul relațiilor din cadrul echipei, clubului și organizației superioare numit departament.

Situația grupală, relațiile antrenor-sportiv, relațiile între sportivi, vor influența hotărâtor atitudinile individuale, nivelul de angajare în efort, la nivelul aspirațiilor și stilului de muncă.

Relațiile interpersonale sunt, pe de o parte rezultatul modului cum apreciază și se preferă sau nu reciproc membrii grupului, iar, pe de altă parte, se constituie ca factor de influență – prin grup a atitudinilor de tip social ale indivizilor. Rolul coeziunii grupului este foarte important în realizarea performanței, coeziune care are la bază predominanța alegerilor preferențiale de tip afectiv sau operațional între componenții grupului. Astfel, un sportiv care se autoevaluează favorabil, manifestă în raport cu ceilalți, autonomie, jovialitate, iar altul care se subevaluează, adoptă un comportament supus, suspicios sau anxios. Alcătuira „egogramei” fiecărui sportiv îl ajută pe antrenor în conducerea grupului și ameliorarea relațiilor interindividuale.

          Mediul cultural care cuprinde cunoștințe științifice, valorile spirituale și morale, reprezentările colective morale și structura instituțiilor, deține un rol important în formarea personalității sportivului, în orientarea generală a activității lui în domeniul familial, școlar, profesional și sportiv.

Ambianță și situații – cel care trăiește la un moment dat relația sa cu ambianța se află într-o situație pe care o conștientizează în bună măsură și față de care își organizează reacțiile de răspuns. Mulțimea relațiilor individului cu ambianța socială este resimțită de acesta ca cerințe situaționale, respectiv: cerințe familiale, școlare, sportive, culturale, morale, etc.

            În sport vorbim de „psihologie situațională”, trăirile și comportamentul sportivului fiind dependente de situații și urmărind „stăpânirea” acestora pentru atingerea propriilor aspirații. Antrenamentul „modelat” creează tocmai acele situații și solicitări pe care sportivul le va întâlni în competiție.

Concluzii practice și recomandări pentru antrenori

Dacă mediul este un factor important în dezvoltarea personalității omului, principala problemă o constă asigurarea caracterului educativ al situațiilor din mediul familial, școlar, sportiv și de grup informal, prin:

o  o bună organizare a activităților pe baza stabilirii exacte și concrete a obiectivelor și strategiilor;

o  o fundamentare științifică riguroasă a acestor activități după normativele și specificul fiecăreia;

o  stabilirea și manipularea corectă a sistemului de cerințe sau situații solicitante, crescând complexitatea lor în vederea dezvoltării funcțiilor adaptative și a structurilor comportamentale adecvate;

o  asigurarea unor relații psihologice și psihosociale corecte între membrii grupului și utilizarea lor în sens educogen;

Asigurarea unui climat psihopedagogic corect în grupul sportiv, rolul principal fiind deținut de antrenor, care, prin ținută, orientare, trăsături caracteriale pozitive, măiestrie didactică, moralitate, dragoste de muncă și aspirații poate stimula activitatea elevilor săi;

o  utilizarea datelor științei în ceea ce privește activitățile organizate;

o  asigurarea unui nivel corespunzător de instruire.

 

II.   Motivația și epuizarea la antrenori

 

2.1. Motivația

Marea problemă a antrenorilor este nu de a-i ajuta pe sportivi să capete motivație, ci să evite să le distrugă motivația intrinsecă de a practica sportul. În al doilea rând, antrenamentele trebuie să fie distractive și variate, cu implicarea tuturor participanților.

Secretul motivației ar putea fi înțelegerea nevoilor sportivilor. Dat fiind că o necesitate nesatisfăcută devine un scop, a-i ajuta pe sportivi să-și atingă scopurile ar putea fi cheia motivării lor.

Ordinea priorităților nevoilor:

1.   nevoi generate de ceva care lipsește – setea, foamea, sexul, siguranța și securitatea, considerate de maximă prioritate;

2.   nevoi legate de dezvoltare – dragostea, respectul de sine și evaluarea propriei persoane.

 

Două stiluri de antrenare și motivația

Există două stiluri de antrenare:

- stilul autoritar de conducere a antrenamentului, în care antrenorul ia toate deciziile de unul singur;

- stilul cooperant, în care antrenorul ia decizii împreună cu sportivii săi.

Antrenorii autoritari – în propria sa viziune, antrenorul autoritar este:

·                direct responsabil de organizarea elementelor unei echipe eficiente – mijloace financiare, echipament, bază materială, membrii echipei etc;

·           direct responsabil de acționarea eforturilor sportivilor, de motivarea lor, de controlul activității lor și de modificarea comportamentului lor în conformitate cu nevoile echipei;

·                în absența eforturilor depuse de el, sportivii sunt percepuți ca fiind pasivi, chiar recalcitranți față de obiectivele echipei; de aceea, sportivii trebuie convinși și ținuți sub control prin recompensă și pedeapsă, iar activitățile lor trebuie dirijate de antrenor.

Antrenorii cooperanți – au o imagine cu totul diferită despre ei:

·                ei se consideră responsabili de organizarea elementelor unei echipe competitive – mijloace financiare, echipament, bază materială, membrii echipei etc;

·                ei consideră că sportivii, prin natura lor, nu sunt pasivi față de obiectivele echipei și nici nu se situează pe poziții contrare acestora;

·               dacă adoptă o astfel de atitudine, faptul se datorează unor experiențe negative anterioare, prin care nu li s-a acordat ocazia de a-și asuma responsabilități și de a lua decizii. Sportivii au motivație, potențial de dezvoltare, capacitatea de a lua decizii și de a depune efortul necesar atingerii obiectivelor individuale sau ale echipei, iar toate aceste elemente pot fi dezvoltate în continuare.

Alte diferențe:

Metodele de cooperare sunt aplicate mai ales de antrenori care:

a)   au conștiința propriei lor valori;

b)  au evoluat la un moment dat sub conducerea unor antrenori care adoptau același stil;

c)   interacționează bine cu cei din jur.

          

Stilul autoritar este deseori adoptat de antrenori care:

a)   nu au o părere bună despre propria lor valoare;

b)  au evoluat la un moment dat sub conducerea unor antrenori autoritari;

c)   nu interacționează bine cu cei din jur.

Metodele autoritare sunt mai ușor de implementat, dar ele sunt mai puțin eficiente; cele de cooperare sunt mai greu de implementat, dar mai eficiente în motivarea sportivilor.

 

Tabel 2. Diferența dintre stilurile antrenorilor:autoritar și cooperant

Stilul autoritar

Stilul cooperant

Înclinat spre adoptarea concepției „victoria pe primul plan”

 

Consideră că sportivii sunt orientați spre controlul extrem

 

Se bazează cu precădere pe procesele de conformare și identificare

 

Preferă motivația extrinsecă

Înclinat spre adoptarea concepției „sportivii sunt pe primul loc”

 

Consideră că sportivii sunt orientați spre controlul intern

 

Utilizează toate metodele de motivare, urmărind cu precădere interiorizarea

 

Preferă motivația intrinsecă

 

            În ziua de azi, stilul cooperant este adoptat de tot mai mulți antrenori, cu rezultate extrem de pozitive atât în obținerea victoriei, cât și în dezvoltarea sportivilor.

            Una dintre cele mai importante decizii în sport este cea cu privire la strategia de joc. Această decizie este în mod obișnuit luată de antrenor, mai ales în baschet și fotbal. Se poate argumenta că antrenorul ia decizii mai bune, ceea ce înseamnă „mai bune din perspectiva obținerii victoriei”, dar nu neapărat și din punctul de vedere al dezvoltării sportivilor.

            Lipsa de control asupra propriei persoane merge dincolo de terenul de antrenament sau concurs. Unii antrenori devin stăpâni pe întreaga existență a sportivilor lor, mai ales când aceștia promit să devină mari vedete. Le spun ce, unde și când să studieze, cu cine să se împrietenească, cum să-și cheltuie banii etc. Sportivii supuși unui astfel de tratament au deseori dificultăți de reintegrare în societate la sfârșitul carierei competiționale, fiind complet lipsiți de capacitatea de a lua decizii proprii.

            Cun își poate ajuta un antrenor sportivii pentru ca aceștia să devină ființe responsabile și autonome?

            Lucrul cel mai important este convingerea că sportivii sunt mult mai importanți decât victoria. Transformarea sportivilor în ființe responsabile este un obiectiv pe termen lung, rezultatul unui mare număr de evenimente mărunte care, acumulându-se, îl ajută pe sportiv să înțeleagă viața și să evolueze. Antrenorul trebuie să comunice eficient cu sportivul și să-l facă să înțeleagă că îl prețuiește și are încredere în el. El trebuie să aibă capacitatea de a înțelege emoțiile și atitudinile sportivilor, de a privi lumea prin ochii lor. Această empatie favorizează instalarea unui climat de încredere între antrenor și sport, esențială în condițiile în care se are în vedere împărțirea responsabilităților.

            Antrenorii îi pot ajuta pe sportivi să-și fixeze obiective pe termen scurt și lung, fără a încerca să-și impună propriile obiective. La rândul lor, sportivii vor analiza succesul sau insuccesul lor sportiv și vor fi ajutați să le atribuie cauzelor corecte.

            Mai demult, antrenorii abordau problemele legate de motivație în termenii „o să-i facem s-o facă”; apoi s-a abordat formula „o sa-i facem să vrea s-o facă”; mai nou, a apărut abordarea „o să-i facem să-și asume responsabilitatea s-o facă”.

              Cheia motivației este cunoașterea nevoilor sportivilor. Principalele nevoi în domeniul sportului sunt:

a)   de stimulare sau distracție;

b)  de afiliere la un anumit grup;

c)   de confirmare a valorii personale.

Sportivii sunt mai motivați și mai responsabili când antrenorii le oferă posibilitatea de a-și exercita controlul asupra propriei lor existențe.

2.2. Epuizarea la antrenori

            Presiunile antrenamentulu, pretențiile conducerii, ochiul necruțător al publicului, lungile ore de lucru și miile de detalii puse la punct, numeroasele deplasări și varietatea relațiilor interpersonale sunt câteva dintre posibilele cauze ale epuizării.

 

Tabel 3. Factorii generatori de stres la antrenori

Categoria

Frecvența de apariție

a.   Lipsa de respect din partea sportivilor

47,8%

b.  Lipsa de comunicare a sportivilor

20,7%

c.   Lipsa de apreciere din partea persoanelor din adminisrație

14%

d.  Aplicarea unor strategii incorecte

9%

e.   Lipsa de apreciere din partea publicului

6,5%

f.   Grad de competență scăzut în comparație cu alți antrenori

4%

g.  Lipsa de apreciere din partea sportivilor

3%

 

Primii doi factori de stres în ordinea frecvenței de apariție se leagă de relația antrenorilor cu sportivii. Se pare că nu obținerea victoriilor, ci problema relațiilor interpersonale cu sportivii duce la epuizare. Antrenorii care nu stăpânesc tehnicile psihologice pe care trebuie să le predea sportivilor resimt un stres mai intens și, cu timpul, pot deveni mai ușor victimele epuizării.

Epuizarea se manifestă pe multiple planuri: fizic, emotional și nervos. Ea se naște din sentimental de nemulțumire și chiar de disperare generat de incapacitatea de transpunere în realitate a idealurilor personale și de atingere a obiectivelor fixate. Persoanele care pot deveni ușor victimele epuizării sunt în general empatice, sensibile, devotate și idealiste. Sunt anxioși, introvertiți și se entuziasmează ușor. Cauzele potențiale ale epuizării sunt legate de programul de lucru prelungit, presiunile exercitate de publicul dornic de succese, neînțelegerea acestuia față de obiectivele programului de antrenament și resursele ineficiente. Cauza cea mai importantă este incapacitatea de dezvoltare a unei relații satisfăcătoare cu sportivii, antrenorii, percepând atitudinea acestora ca disruptive și nemotivată în direcția atingerii obiectivelor fixate. Când așteptările antrenorilor nu se confirmă, aceștia vor pune sub semnul întrebării integritatea persoanelor antrenate, valoarea antrenamentului ca profesiune și chiar propria lor valoare de sine.

Epuizarea se instalează încet, pe intervalul lunilor și chiar anilor de zile. Antrenorii care dau semen de epuizare au un comportament singular, manifestă un spirit critic exagerat, se enervează ușor și se împotrivesc oricăror sugestii.

Fenomenul de epuizare este mai puțin probabil să apară atunci când antrenorul simte că învață cot la cot cu sportivii săi, atât în ceea ce privește rolul său, cât și disciplina sportive specifică. Sentimentul realizării profesionale și al succesului nu trebuie să lipsească, dar el nu trebuie să ia forma concursurilor castigate. Succesul poate fi căutat în dezvoltarea sportivilor ca finite umane și în bucuria practicării sportului, atât la nivel individual, cât și de echipă.

Aspecte care trebuie examinate în cazul apariției semnelor epuizării:

1)  Se vor redefini obiectivele și se va examina filosofia de viață și de antrenament.

2)  Dezvoltarea și menținerea unui sprijin solid din partea familiei și prietenilor.

3)  Conștientizarea constrângerilor de timp și a propriilor limite ca persoană. Se va încerca o utilizare cât mai eficientă a timpului, dar se vor face și pauze de refacere.

4)  Echilibrarea existenței prin intermendiul activităților alternative.

5)  Recunoașterea propriei vulnerabilități. Nu puteți face totul, nu vă puteți comporta perfect, nu puteți ști totul.

6)  Îmbunătățirea formei fizice poate fi un pas important în direcția creșterii vitalității. Aplicați cunoștințele pe care le aveți despre perfecționarea condiției fizice și asupra propriei persoane.â

7)  Aplicarea tehnicilor de control al stresului.

Stresul apare când există o discrepanță între ceea ce indivizii percep că li se cere și ceea ce tot ei percep că pot face, în condițiile în care rezultatul acțiunii este și el perceput ca important.

Reducerea stresului se poate face prin 3 metode:

·     Ingineria mediului

·     Tehnicile de control somatic

·     Tehnicile de control cognitive al stresului

Ingineria de mediu, respective acțiunea asupra mediului, presupune reducerea gradului de nesiguranță și a gradului de importanță generat de mediul fizic sau social.

Cele 4 tehnici de control somatic al stresului aplicate la sportivi sunt:

Ø relaxarea prin formarea de imagini mentale

Ø autorelaxarea

Ø reglarea progresivă

Ø reglarea cu biofeedback

Cele 3 tehnici cognitive de control al stresului sunt:

ü blocarea gândirii negative

ü gândirea rațională

ü autodiscursul intelligent 

 

III. Stresul și adaptarea la stres

„Stresul subminează energia psihică a sportivilor, le răpește bucuria victoriei și plăcerea de a practica sportul. Stresul poate distruge încrederea în forțele proprii și crează sportivilor sentimentul incompetenței, ei nefiind capabili să-și pună în valoare tehnicile dobândite în nenumărate ore de antrenament. Stresul se manifestă sub forma epuizării psihice și îi poate afecta deopotrivă pe sportivi și pe antrenori”. R. Martens

Agenții stresanți care induc sportivului anxietate, tensiune psihică, activare crescută, reacții de autoapărare pe fondul unei puternice dorințe de afirmare, a responsabilității resimțite, a finalității incerte de succes sau de eșec, sunt:

a)   fizici: temperaturi ridicate sau scăzute, diferențe de fus orar, mediul incert și generator de riscuri;

b)  proprioceptivi: eforturile muscular-motrice;

c)   intelectuali: necesarul de atenție, finețea discriminărilor perceptive, luarea deciziilor în situații de incertitudine;

d)  afectivi: anxietate, teama de eșec sau succes, teama de accidentare;

e)   volitivi: eforturile voluntare mari, deășirea limitelor fizice și psihice;

f)    psihosociali: presiunea exercitată de conducători, public, presă, opinia antrenorilor sau a familiei și anturajului sportivului.

Tabel 4. Modificările fiziologice, psihologice și comportamentale apărute în condiții de stres la sportivi

Modificări fiziologice

Modificări psihologice

Modificări comportamentale

Creșterea ritmului cardiac

Creșterea tensiunii arteriale

Transpirație intensă

Dilatarea pupilelor

Accelerarea ritmului respirator

Creșterea tensiunii musculare

Urinare frecventă

Creșterea nivelului adrenalinei

Neliniște

Senzația de a fi copleșit

Incapacitate de luare a deciziilor

Incapacitate de concentrare

Lipsa autocontrolului

Îngustarea ariei atenției

Ritm rapid al vorbirii

Rosul unghiilor

Privirea încruntată

Clipitul des

Căscatul frecvent

Tremurături ale membrelor

Modificări ale vocii

 

Analizând „semnele” sau „simptomele” prezentate de sportivi, putem recunoaște instalarea stresului și, în consecință, se poate trece la alegerea unora dintre tehnicile de control al acestuia.

 

Tehnicile de combatere a stresului

 

Tehnicile utile în reducerea stresului, care stau la îndemâna antrenorilor sunt:

a)   Reducerea gradului de nesiguranță al mediului sportivului

b)  Reducerea gradului de importanță al rezultatului concursului

Antrenorul are în acest sens posibilitatea de a influența nivelul activării sportivilor, manevrând, manipulând situațiile sau persoanele „prea” semnificative pentru sportivi, până în momentul în care sportivii își dobândesc și își consolidează echilibrul emotional și implicit nivelul activării. În cazul sportivilor începători, părinții pot fi rugați să nu asiste la primele competiții și, de asemenea, să nu instituie sisteme suplimentare de premiere care pot spori emulația tinerilor competitori.

c)   Relaxarea prin intermediul imaginilor mentale

Dacă sportivii nu posedă astfel de tehnici, li se va sugera să-și imagineze „un loc” în care în trecut s-au simțit în deplină siguranță și deci, foarte relaxați și, totodată încărcați cu energie.

Condițiile care trebuie respectate pentru ca această tehnică să dea rezultate sunt:

·     sportivul să aibă clar în minte un loc pe care să-l asocieze cu un puternic sentiment de relaxare;

·     să posede tehnicile de formare a imaginilor suficient de bine, pentru ca imaginile „văzute” cu ochii minții să fie extreme de vii;

·     să practice această tehnică initial în situații nestresante și apoi, treptat, în situații din ce în ce mai asemănătoare cu cele competiționale.

d)  Autorelaxarea progresivă

Este o tehnică relative ușor de aplicat, sportivii fiind învățați să-și relaxeze diferitele grupe de mușchi, punând accent pe respirația lentă și eliberarea corpului de orice tensiune. Relaxarea progresivă este benefică mai ales pentru sportivii care întâmpină dificultăți în reglarea tensiunii musculare într-o anumită zonă a corpului, mai intens solicitată.

 

IV.      Metodele și tehnicile pregătirii psihice

 

Acestea sunt: convingerea, exercițiul, exemplul, aprobarea și dezaprobarea (recompensele și sancțiunile), modelarea, simularea, supraînvățarea, solicitarea maximală, antrenamentul mental, autogen, psihoton, etc.

Tehnicile psihologice considerate importante sunt: stabilirea obiectivelor de performanță, capacitatea de relaxare, controlul mobilizării, capacitatea de imaginare mentală, introspecția sau discuția cu sine.

Principalele tehnici psihologice care pot fi dezvoltate la sportivi sub îndrumarea antrenorilor sunt:

ü    tehnicile de reprezentare mentală

ü    tehnicile de mobilizare a energiei psihice

ü    tehhicile de combatere a stresului

ü    tehnicile de fixare a obiectivelor performanțiale

ü    tehnicile de creștere a capacității de concentrare

ü    tehnicile de reducere a anxietății

Toate aceste tehnici psihologice se situează într-o relație de interdependență, perfecționarea uneia dintre ele contribuind la dezvoltarea tuturor celorlalte:

Ø mobilizarea eficientă a energiei psihice ajută la combaterea stresului;

Ø pentru formarea imaginilor mentale, este necesară o stare de relaxare, iar relaxarea este la rândul său rezultatul utilizării imaginilor mentale;

Ø prin formarea imaginilor mentale, sportivii își sporesc puterea de concentrare, în același timp, concentrarea contribuind la eficiența formării imaginilor mentale;

Ø odată cu creșterea energiei psihice se produce și o creștere a atenției. Aceasta până la un punct, dincolo de care, orice creștere suplimentară a energiei psihice influențează negativ concentrarea atenției;

Ø combaterea eficientă a stresului favorizează creșterea puterii de concentrare, în timp ce tehnicile de concentrare a atenției fac posibilă eliminarea gândirii negative.

Ø reprezentarea mentală a obiectivelor constituie un mijloc de stimulare a sportivilor pentru finalizarea eforturilor lor, în timp ce capacitatea de formare a imaginilor mentale se poate îmbunătăți prin fixarea unor obiective de performanță realiste.

  

V.   Tehnicile de optimizare a proceselor atenționale

Dintre tehnicile de optimizare a atenției sportivilor, menționăm:

a)              selectarea stimulilor relevanți din mediu;

b)              comutarea atenției pe stimulii relevanți;

c)              creșterea în intensitate a atenției, respectiv concentrarea.

 

a)     Capacitatea de selectare corectă a stimulilor relevanți din punct de vedere al sarcinii motrice, din multitudinea de stimuli proveniți din mediul extern cu care sportivul se confruntă continuu, este o tehnică esențială.

           Reacția de direcționare a atenției se exercitp automat în situațiile în care:

·                stimulul este foarte intens sau neașteptat;

·                stimulul este puternic sau neobișnuit;

·                stimulul este nou;

·                stimulul se mișcă, iar mișcarea este detectată prin vederea periferică.

Interesul – pentru a trezi și a menține interesul sportivilor pentru activitate, antrenorii pot utiliza câteva strategii:

Ø explică modul de execuție al unei anumite mișcări, arătând totodată și motivul pentru care se predă acel element

Ø acordă anumite responsabilități sportivilor, le dă posibilitatea să facă anumite alegeri, să conducă anumite părți de lecție

Ø prevede pe parcursul antrenamentului, anumite momente de destindere

Dispunerea mentală și anticiparea – sportivii reușesc să se pregătească mental pentru a reacționa la stimulii externi, sau interni. În acest scop este necesară:

§ o bună cunoaștere a stimulilor importanți pentru sarcina motrică;

§ cunoașterea posibilelor surse de distragere a atenției, care trebuie evitate.

b)                         Comutarea atenției – sportivul trebuie să facă față permanent modificărilor constante. Aceasta se poate face eficient în următoarele condiții:

ü cunoașterea stilului atențional al fiecărui sportiv și identificarea deficiențelor existente, compensarea acestora prin exerciții speciale;

ü controlul stresului, care poate afecta grav atenția sportivului;

ü depășirea stării de oboseală fizică, prin eforturi de voință ale sportivului și mobilizarea acestuia. 

Stilul atențional interpersonal – dimensiunile atenției, necesare în stabilirea importanței

acesteia în tehnica unui anumit sport:

c)                     Amplitudinea sau volumul atenției – se referă la numărul de stimuli la care sportivul trebuie să fie atent concomitent. În funcție de această dimensiune, atenția poate fi:

           - extinsă

           - restrânsă

d)                     Orientarea atenției – se referă la dirijarea acesteia fie către exterior, fie către interior. Din acest punct de vedere, atenția poate fi:

           - externă

           - internă

          

Testul stilului atențional interpresonal (TAIS), a fost elaborat de către Robert M. Nideffer, fiind destinat investigării sportivilor de performanță, pentru evidențierea stilului atențional al acestora, precum și pentru stabilirea capacității lor de concentrare. Testul original cuprinde 144 de întrebări. Forma scurtă a TAIS cuprinde 12 întrebări privitoare la comportamentul unei persoane în situații diverse. Chestionarul este autoadministrat, subiecții analizând fiecare întrebare și marcând pe teste răspunsurile potrivite. Variația punctajului pentru fiecare caz permite alcătuirea unor „configurații finale”, iar ca urmare a interpretării rezultatelor se pot preciza aspectele pozitive și cele negative ale atenției unui sportiv.

Testul stilului atențional interpersonal – TAIS

           Instrucțiuni: Citiți cu atenție situațiile de mai jos și răspundeți la fiecare în parte cât mai sincer și mai obiectiv posibil, încercuind varianta care se potrivește cel mai bine felului dvs de a fi.

1. Mă pricep la analizarea rapidă a unei mulțimi de oamenii și la extragerea unei anumite persoane sau chip din acea mulțime.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

2. Într-o cameră plină de copii sau pe un teren de joacă, știu ce face fiecare dintre ei.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

BET Total =

3. Când mi se vorbește, mă simt distras de imaginile sau sunetele din jurul meu.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

4. Mă simt încurcat atunci când privesc activități de genul unui meci de baschet sau spectacol de circ, unde se întâmplă prea multe lucruri în același timp.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

OET Total =

5. Am nevoie doar de o mică informație și îmi vin o mie de idei pe acea temă.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

6. Îmi este ușor să combin idei din domenii variate.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

BIT Total =

7. Când cineva îmi vorbește, mă trezesc gândindu-mă la cu totul altceva.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

8. Am atâtea lucruri în minte, încât mă zăpăcesc și uit mereu câte ceva.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

OIT Total =

9. Când citesc, mi-e ușor să nu mă gândesc la altceva decât la carte.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

10. Imaginile și sunetele din jur nu-mi deranjează șirul gândurilor.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

NAR Total =

11. Cu greu îmi scot din minte un gând sau o idee

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

12. La jocuri greșesc, deoarece urmăresc ce face o persoană și nu le mai pot urmări pe celelalte.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

RED Total =

           Interpretarea testului. Se adună punctele realizate pentru fiecare set de 2 întrebări succesive, rezultând 6 indicatori ce descriu stilul atențional al subiectului investigat. Scorurile obținute se interpretează astfel:

           BET = atenție extinsă. Scorurile ridicate la acest item arată că subiectul este capabil să integreze efectiv mai mulți stimuli externi simultan, în câmul său atențional. Are așadar, o bună atenție distributivă și conștientizează faptul că poate percepe și opera cu mai mulți stimuli externi concomitent.

           OET = atenție externă restrânsă. Cu cât scorul realizat este mai mare, cu atât apar mai multe greșeli în acțiunile subiectului, datorită confuziei și suprasolicitării acestuia cu informații externe. Sportivii din această categorie au dificultăți de concentrare, fiind deranjați de numărul mare al stimulilor externi.

           BIT = atenție internă extinsă. Un punctaj mare pe această scală semnifică faptul că, subiecții se consideră capabili să opereze eficient cu idei și informații din diferite domenii, se consideră analitici și au capacitatea de a „filosofa” pe marginea evenimentelor; dacă este necesar, se pot gândi la mai multe lucruri deodată, fără a-și reduce eficiența.

           NAR = atenție focalizată. Scorurile ridicate la acest item arată că indivizii se consideră a fi eficienți în activitățile care solicită restrângerea câmpului atențional și izolarea de factorii perturbatori.

           RED = atenție difuză. Un scor ridicat pe această scală arată că subiecții greșesc, deoarece nu reușesc să integreze în aria de cuprindere a atenției toată informația necesară rezolvării problemei; ei nu pot fi atenți la multe lucruri deodată și nu se pot concentra decât pe arii foarte înguste.

1.              Concentrarea – o bună concentrare se poate obține fără un efort voluntar important, însă, nu se poate menține un timp îndelungat, din cauză că pe parcursul acțiunilor motrice intervit și alte tipuri și forme ale atenției.

 

Test de autoevaluare a capacității de concetrare

           Instrucțiuni: Citiți situațiile de mai jos și alegeți varianta de răspuns care corespunde cel mai bine felului dvs. de a fi. Încercați să răspundeți cât mai sincer și cât mai obiectiv.

1. Pot evita să devin prea nervos sau prea tensionat în competiții.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

2. Devin atât de concentrat asupra meciului (acțiunii), încât tit ce mă înconjoară își pierde importanța.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

3. Pot menține sau recâștiga rapid un nivel înalt de concentrare în antrenament.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

4. Pot menține sau recâștiga rapid un nivel înalt de concentrare în competiții.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

5. Am încredere în forțele proprii și un sentiment de genul: „Pot să reușesc!”

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

6. Suport bine criticile antrenorului și învăț din acestea.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

7. Fac față manifestărilor ostile din timpul meciului sau deciziilor luate împotriva mea de către arbitru.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

8. Pot rămâne motivat atunci când mă aflu în dezavantaj pe tabela de scor, sau în criză de timp.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

9. Pot să mă concentrez asupra momentului prezent trăind aici și acum ( ex. o mișcare, o acțiune)

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

10. Îmi pot recâștiga rapid concentrarea asupra acțiunii în curs, chiar și după o greșeală.

           1 Niciodată                 2 Rareori        3 Câteodată    4 Deseori        5 Totdeauna

Ca urmare a aplicării în numeroase cazuri a chestionarului, s-a constatat că sportivii de elită tind spre uun punctaj de peste 40 de puncte din 50.

          

Modalități prin care selectivitatea atenției sportivilor poate fi optimizată:

·                Antrenorul împreună cu sportivii, va stabili „tipul” de atenție specific, necesar fiecărei tehnivi sportive, stabilindu-se orientarea și amplitudinea atenției.

·                Dacă atenția este orientată extern, sportivii vor fi preveniți asupra semnelor externe la care trebuie să fie atenți.

·                Dacă atenția este orientată intern, sportivul va lua în seamă gândurile pozitive și va ignora gândurile negative.

·                În timpul unei execuții, sportivul își va îndrepta atenția spre mișcarea imediat următoare și nu spre cea anterioară, chiar dacă aceasta a fost reușită sau nu.

·                Atenția sportivului va fi orientată către sarcina de îndeplinit și mai puțin pe scor sau pe rezultat.

·                Predarea tehnicilor de direcționare a atenției se va face la îneputul antrenamentului, atunci când nivelul energiei psihice este înalt.

·                La învățarea unui element tehnic nou, se vor elimina pe cât posibil elementele perturbatoare, odată cu consolidarea deprinderii, ajungându-se la condiții similare celor de concurs.

 

Formarea obiectivelor performanțiale

„Fără planificare și control, tragem prea puține concluzii (sau nici una), pentru viitor”.

„Sportul, prin natura sa, determină fixarea de obiective performanțiale într-un mod fie obiectiv, fie subiectiv, la nivelul echipei sau la nivel individual, prin planificarea realizată de către antrenor la începutul unui nou sezon competițional, demers care adesea nu este urmărit sistematic și, din acest motiv, este ineficient.”

Specialiștii în pshigologia sportului sunt de acord cu faptul că, un program eficient de fixare a obiectivelor, acționează asupra performanțelor sportivilor în patru moduri:

1.   direcționează atenția și acțiunile efectuate în cadrul procesului de antrenament;

2.   mobilizează energia și eforturile pentru atingerea unor scopuri precise;

3.   determină o creștere a tenacității sportivilor atunci când progresele sunt lente;

4.   cresc motivația sportivilor, dar și a antrenorilor (în identificarea celor mai eficiente strategii de pregătire).

Obiectivele performanțiale se mai pot clasifica în:

Ø obiective legate de rezultate (câștigarea unui meci sau turneu) și

Ø obiective legate de performanțe individuale (reușita în cazul unui sportiv a unui procent de 75%, 80% sau 90% din totalul procedeelor tehnice).

Pentru ca obiectivele să fie mobilizatoare, dar nu imposibil de atins, se recomandă modul de abordare în trepte, așa încât, obiectivul de îndeplinit să se plaseze puțin mai sus față de o performanță recentă a sportivului față de o medie a performanțelor acestuia. Sportivii trebuie să cunoască faptul că, nu se poate ajunge în vârful piramidei dintr-odată și că uneori, vor mai face și câte un pas înapoi.

Avantajele aplicării tehnicilor de fixare a obiectivelor

§  obiectivele îmbunătățesc performanțele;

§  obiectivele îmbunătățesc calitatea antrenamentului;

§  obiectivele clarifică așteptările sportivilor și antrenorilor;

§  obiectivele combat monotonia în antrenamente și determină creșterea motivației sportivilor de a se antrena;

§  obiectivele determină creșterea motivației interne a sportivilor de a obține succesul;

§  obiectivele îndeplinite determină creșterea încrederii în sine și a satisfacției personale a sportivului.

          

VI.                    Atitudinile în structura personalității.

Nivelul profund al personalității sportivului

           Atitudinile sunt definite drept:

®             opinii sociale, politice, științifice ale membrilor societății;

®             modalități de raportare ale individului la sine, la ceilalți și la lume;

®             reacții verbale, comportamentale față de persoane sau evenimente;

®             moduri de „a fi” ale unei persoane, în diferite situații.

 

Atitudinile sportivului în antrenament

- disponibilitate pentru efort                         - orientare spre performanță

- dorință de progress                                     - ajutorarea altora

- căutarea noului                                           - autoevaluarea obiectivă

- cooperarea pentru progress                        - activism

- orientare spre sarcină                                  - disciplină

 

Atitudinile sportivului în competiție

- dorință de victorie                                      - mobilitate în evaluarea situațiilor

- încredere în sine                                         - asumarea riscurilor

- combativitate/agresivitate                          - acceptarea eșecurilor

- mobilizare pentru efort                               - fair-play

- cooperare cu partenerii

 

Nivelul profund al personalității sporvivului. Autoevaluarea

„Mitul eroului” sau identificarea cu modelul campionului influențează motivația sportivului și îi relevă aspirațiile și dorința de a se bucura în recunoașterea socială, asociată reușitei în plan sportiv. Sportul ocupă un loc important în aspirațiile și visurile celor aflați la vârsta adolescenței, cărora le oferă modalități de a se compara cu idolii lor, de a se întrece cu alții și de a-și depăși angoasele. Adolescentul supus unor transformări care determină hperemotivitate și un oarecare dezechilibru în plan psihic, se implică în activități sportive datorită dorinței de afirmare a sinelui, a nevoii de a-și dovedi curajul și de a intra în confruntare cu alții.

Oferind o are extinsă de proiecție, sportul care reclamă curaj, rezistență, forță și initiative, induce tinerilor practicanți trăiri de agresivitate și de dominare, de frustrare sau de gratificare și provoacă efecte puternice în plan afectiv.

Imaginea de sine a sportivului de performanță

Imaginea de sine se definește ca fiind imaginea pe care subiectul o are despre el însuși, ceea ce crede el că este, ceea ce recunoaște ca aparținându-i.

Conștiința de sine depinde, de asemenea, de modul în care subiectul este perceput de cei din jur. Competiția poate constitui o amenințare la adresa evaluării sociale a indidvidului, datorită riscului crescut de eșec, ea fiind inerentă situațiilor sportive.

Stima de sine pe de altă parte, se oate define ca o evaluare a subiectului de către el însuși și se traduce în termeni de auto-apreciere sau de auto-depreciere. Fiecare individ are tendința de a-și domina semenii și de a-și asuma față de aceștia un rol superior, fapt ce se poate realiza foarte bine prin intermediul sportului. Reușita sportivă poate constitui un mijloc privilegiat de compensare a unor nereușite în alte domenii, de restaurare a unei imagini de sine eventual devalorizate în domeniu școlar, familial sau social.

Auto-evaluarea constituie pentru toți sportivii un concept cheie, având un caracter permanent, datorită derulării continue în timp, a competițiilor și a confruntărilor directe cu sine, cu mediul și/sau adversarii. Sportivul demonstrează față de nesportiv o mai mare capacitate de a-și autoevalua motivațiile, nevoile și dorințele. Sportivii de elită, ținând cont de performanțele reușite anterior, au o perceptive de sine mult mai apropiată de cea ideală decât sportivii de nivel mediu. Jucătorii la care se constată o mai mare stimă de sine, dovedesc și o mai mare eficacitate în joc.

Receptivitatea este o altă caracterisitcă importantă a sportivilor de elită, fiind difinită drept acceptarea de către sportiv a criticilor constructive, care-l determină să-și conștientizeze greșelile și să le corecteze.


Pentru licenta ``B``  cursuri si video http://old.ccabaschet.ro/Licentiere_licenta_B.html

 

Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată.