Doi reputați lectori internaționali — Christian Crudeli și Francesco Vitucci — vin la Stagiul Internațional de Perfecționare a Antrenorilor de Baschet, care va avea loc la Pitești, în perioada 1–3 august 2025, în Sala de sport a Universității din Pitești, în paralel cu FIBA U18 European Championship, Division B. Clinicul este organizat de Federația Română de Baschet, prin Colegiul Central al Antrenorilor, iar la eveniment vor participa şi specialiști în planificarea antrenamentului de performanță, nutriție și psihologie sportivă ai Institutului Național de Cercetare în Sport (INCS).
Cu aproape două decenii de experiență în baschetul profesionist din Spania și o carieră internațională dedicată dezvoltării jucătorilor, Christian Crudeli este antrenor FIBA licențiat, antrenor nivel 3 în cadrul Federației Spaniole de Baschet (FEB) și absolvent al Euroleague Head Coaches Board Academy – Generația 1 (2020/21). A participat, în vara 2024, ca intern în staff-ul echipei naționale a Spaniei, sub comanda lui Sergio Scariolo, în cadrul turneului de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris. Este, de asemenea, licențiat USA Basketball Gold şi deție un Master în Management Sportiv.
Francesco Vitucci, unul dintre cei mai experimentați antrenori italieni, vine cu o carieră impresionantă în baschetul de top din Italia, incluzând peste 35 de ani de activitate, multiple echipe din Serie A și titlul de „Antrenorul Anului” în Italia în 2013 și 2021. A condus echipe precum Scandone Avellino, Pallacanestro Varese, Auxilium Torino, New Basket Brindisi și, cel mai recent, Universo Treviso.
Pe lângă lectorii internaționali, evenimentul va beneficia și de implicarea Institutului Național de Cercetare în Sport (INCS), prin specialiști în planificarea antrenamentului de performanță, nutriție și psihologie sportivă.
Programul complet al Clinicului:
01.08.2025
Până la ora 13:45 – Înregistrarea participanților
14:00–15:45 – INCS: Importanța științelor interdisciplinare în sportul de performanță (lectori INCS – urmează confirmarea)
15:45–16:00 – Pauză
16:00–17:30 – Francesco Vitucci: Tranziția ofensivă la nivel de juniori – principii și variante
02.08.2025
09:30–11:00 – Christian Crudeli: Tranziția defensivă – principii și variante
11:00–11:15 – Pauză
11:15–13:00 – Francesco Vitucci: Situații speciale în jocul de baschet
03.08.2025
09:30–11:15 – Christian Crudeli: Cum îți construiești apărarea pe jumătate de teren
11:15–12:00 – Pauză
12:00–13:00 – INCS: Importanța științelor interdisciplinare în sportul de performanță (continuare)
*Programul poate suferi mici modificări.
Antrenorii sunt invitați să confirme prezența, completând formularul disponibil AICI:
INREGISTRARE ANTRENOR PARTICIPANT
Participarea antrenorilor români la acest stagiu va fi echivalată cu 5 puncte pentru activitate profesională, conform Programului Național de Licențiere, și este obligatorie pentru reînnoirea (viza anuală) licențelor FRB.
Taxa de participare este de 300 lei pentru antrenorii de seniori și 100 lei pentru cei din sectorul de juniori.
Vǎ aşteptǎm!